Indiferent câtă lume a fost duminică în Piața Marii Adunări Naționale, 100 000 sau 7000, un lucru este cert. Unionismul este cea mai puternică și cea mai autentică mișcare populară a momentului, chit că neorganizată deocamdată din punct de vedere politic. 

Puterea simbolului

Declarațiile de unire ale localităților Moldovei de Est au, desigur, o valoare simbolică, nu juridică.  Nu greșesc cei care invocă pe o nimică de ceas acest fapt, sperând astfel, probabil,  să le subestimeze semnificația. 

Numai că modul convențional și alegoric în care se manifestă adepții reîntregirii naționale românești arătă nu slăbiciunea, ci forța lor. Demersurile acestora nu produc acte normative, bineînțeles. Nu fac legea în toată țara.

Exprimă, în schimb, idei, convingeri și sentimente. Și în plus, determinare, curaj și spirit de acțiune. Tocmai în asta stă marea lor putere. 

Până la urmă, Centenarul Unirii Basarabiei cu România este tot un simbol, nu-i așa? Ca și Centenarul Marii Uniri. 

La fel și bicentenarul de la anexarea rusă a Basarabiei în 1812. Împlinirea a două secole de la acest eveniment trist a generat mișcarea „Acțiunea 2012”, o serie de alte organizații nonguvernamentale unioniste.

Nimic nu exprimă și nu schimbă până la urmă mai mult și mai substanțial realitatea decât simbolurile. Fie ele poetice, religioase sau politice. Comunicăm prin semne. Și înțelegem lumea tot prin ele. Marii simboliști Baudelaire sau Bacovia știu de ce. 

A prins elan

Curentul unionist există și câștigă teren în Republica Moldova an de an. Simbolismul lui 2018 n-a făcut decât să-l ajute să prindă elan. 

Pledoaria raioanelor, satelor și comunelor Republicii Moldova pentru reîntregirea națională constituie, dacă vreți, codul mesajului unionist actual.  Forma pe care o îmbracă dragostea pentru România a moldovenilor de la est de Prut. Expresia vie a unei stări de spirit ce se lățește în toată Basarabia. 

Ce mai calea-valea, prestanța fenomenului unionist este evidentă astăzi pentru oricine. Chiar și pentru cei care îl contestă public din considerente electorale sau din motivații oculte. 

Tocmai de aceea, de exemplu, se agită până peste poate Dodon. Stăpânii săi de la Moscova trag sforile, silindu-l să tune și să fulgere. Să scoată aburi pe gură. Să spumege de mânie. 

Manifestația de duminică a subordonat și politicul proeuropean de la Chișinău, indiferent de atitudinea lui față de unionism. Până și partidele reticente până mai ieri față de ideea reîntregirii românești în cele din urmă și-au anunțat prezența în Piața Marii Adunări Naționale. Chiar dacă aflarea lor printre manifestanți a fost mai curând implicită decât explicită.  

Pe propriile picioare

Este adevărat că unionismul a supraviețuit înainte de toate în mințile și-n inimile elitelor intelectuale. Dar tot atât de adevărat este faptul că, în ciuda spălării pe creier, memoria națională, grav afectată, n-a fost ștearsă întru totul cu buretele rusificării. De aceea românitatea basarabeană a renăscut în toate straturile sociale de unde erupe în prezent de jos în sus, spre piscurile politice. 

Nu se mai poate spune la ora actuală că unionismul e un fenomen de salon ca altădată. Că e apanajul poeților și cercurilor academice. Afirmându-se cu putere în provincie, demonstrează că e singura mare mișcare populară a zilelor noastre. 

Unionismului îi lipsește, ce-i drept, ceva. Dar nu un procentaj mai bun decât cele 25-30 la sută pe care le-ar avea astăzi, dacă e să dam crezare sondajelor de opinie. Este pe un trend ascendent și câștigarea majorității populației nu-i decât o chestiune de timp. 

Ar avea nevoie de un vehicul politic. Altfel spus, de un partid viguros, capabil să mobilizeze unioniștii în luptele electorale de tot felul. Dar va apărea și acesta cu încetul. Deja se întrezăresc niște oportunități.

Important este faptul că unionismul a crescut în mod natural, pe propriile picioare, nu în serele politicienilor. Acestora din urmă nu le rămâne decât să se pună în serviciul lui, nu invers. 

Nevoia unui proiect de țară

Am certitudinea că datorită unioniștilor basarabeni există deja o fereastră de oportunitate a recuperării teritoriului pierdut în urma ocupației sovietice. Bucureștiul are datoria să o deschidă. 

Cu alte cuvinte, România urmează să-și asume, în sfârșit, o politică unionistă. Să adopte un  proiect de țară oficial, nu declarat, în ceea ce privește integrarea Republicii Moldova pe diverse planuri. 

Este limpede că nu se pot sfida  uzanțele internaționale și sensibilitățile guvernanților de la Chișinău. Atâta timp cât nu există condiții pentru desfășurarea unui referendum de unificare, lucrurile nu trebuie forțate. Ar fi stupid să se pună carul înaintea boilor.

Dar pe de altă parte, chiar și astăzi, Bucureștiul tratează Republica Moldova ca pe cel de-al doilea stat românesc. Nu ascunde că teritoriul de la est de Prut este o prioritate pentru politicile sale economice, culturale sau de apărare.  

Atâta doar că toate aceste activități au adesea un caracter conjunctural sau chiar accidental. E nevoie de o încadrare a politicilor de salvare a românității din Moldova de Est într-o Strategie Națională. 

Nu strică să fie cunoscută și urmată experiența Coreii de Sud în această privință. Seulul, chiar dacă se confruntă în Nord cu un regim ostil și agresiv, are de mulți ani un plan de acțiuni pe care îl realizează consecvent. 

Un prim pas pe această cale ar fi, bunăoară, crearea la București a unui Birou al Înaltului Reprezentant pentru  Republicai Moldova în rang de minister distinct. Relația cu cel de-al doilea stat românesc nu trebuie diluată în problemele diasporei, după cum se întâmplă astăzi.  

Este vorba de constituirea, după calapodul Ministerului sud-coreean al Unificării, a unui organ central al administrației de stat care ar avea un buget, propriile departamente, agenții, direcții, comisii etc. Acest fapt a fost propus și argumentat, de altfel, încă acum opt ani într-un studiu elaborat de  Centrul Român de Politici Europene, dar nu s-a făcut nimic. 

http://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/fereastra-de-oportunitate-cu-moldova

Noul birou, condus de un membru al Guvernului, format prin consens național între partide și subordonat primului-ministru, ar urma să aibă autoritatea de coordonare a politicilor pentru Republica Moldova asupra ministerelor de linie. Noua instituție nu ar soluționa, firește, chestiunea Basarabiei în hotarele actuale ale Republicii Moldova, dar ar deschide larg fereastra de oportunitate a Unirii.